Blog

Barul– confort si stil la tine acasa

Barul– confort si stil la tine acasa

Barul, cunoscut de multi ca locul in care se prepara si servesc baurturile alcoolice, a devenit popular si in cadrul amenajarilor interioare. De regula, barul este amplasat in living sau in apropierea bucatariei, intr-un spatiu semi-deschis. Forma si marimea barului vor fi alese in functie de spatiul disponibil, designul interior din restul locuintei si de preferintele proprietarului. Cel mai simplu mod de integrare a unui bar este intr-un spatiu deschis, un living si o bucatarie de tip open space fiind cele mai bune zone ce pot fi unite printr-un bar, indiferent ca acesta este construit integral sau amenajat pe un perete despartitor de semiinaltime. In functie de spatiul de care dispuneti, barul poate fi amenajat fie langa un perete, fie ca element despartitor, in forma de U, L, pe semirotund sau drept. Puteti opta pentru orice fel de stil, rustic, modern, contemporan, classic, minimalist cu conditia ca designul acestuia sa se potriveasca cu cel abordat in intreaga locuinta, dar mai ales cu cel abordat in camera in care este amplasat. O nota personala este data de combinatia materialelor alese si de modul in care acestea se incadreaza in restul camerei: pentru o amenajare in stil rustic recomandam un bar din lemn in combinatie cu piatra decorativa si scaune fara spatar. Stilului clasic i se potriveste un bar din lemn masiv cu scaune impunatoare cu spatar si tapiserie. Pentru o amenajare moderna recomandam un bar simplu, din PAL sau MDF, accesorizat cu lumini casetate pe interior si scaune cu structura metalica, sezut si spatar colorate. Placarea mobilierului de bar cu sticla sau politele de sticla colorate, sunt elemente la fel de moderne cu care poate fi stilizat un bar intr-o nota contemporana sau minimalista. Un aspect important il constituie deopotriva si iluminatul barului care poate fi facut in mai multe moduri in functie de efectul pe care vrem sa il generam: spoturi deasupra, casete luminoase in interior, corpuri de iluminat deasupra si pe langa bar sunt cateva din multitudinea de variante. De asemenea, puteti opta pentru lumini colorate pentru un efect electric: spre exemplu, pentru un bar alb integral, puteti opta pentru casete luminoase de orice lucoare la interior. Efectul va fi unul simplu dar de impact.